Daca luam cuvantul postura si il cautam in dictionar, aflam ca este definit ca: tinuta, pozitie a corpului, atunci cand este folosit in descrierea organismului uman.
In ultima perioada au aparut foarte multe programe de corectare, reeducare ori imbunatatire a posturii. Se pare ca devenim tot mai constienti de importanta acestui lucru, ceea ce ma bucura.
De ce am ales sa vorbesc despre acest subiect? Simplu: vad in jurul meu foarte multi oameni care au o postura incorecta si care nu inteleg ca, in afara de felul in care suntem perceputi de cei din jurul nostru (referindu-ne la aspect), pot aparea mari dezechilibre la nivelul respiratiei. De exemplu, daca stau cu umerii adusi spre inainte si bazinul basculat in fata, se preseaza diafragma ( muschiul responsabil cu respiratia ) si in felul acesta el va fi tot timpul tensionat – deci va fi un flux mai mic de aer, el nemaiavand libertate completa de miscare. Si daca aspectul fizic nu te interesaza prea mult, atunci de respiratie cred ca ar trebui sa te intereseze ceva mai mult. ?
Si tot din cauza pozitiei in care stam, diafragma tensionata trage de vertebre si le preseaza anterior.
Coloana vertebrala a fost inteligent creata de natura sa suporte forta gravitationala fara a fi pusa in pericol de a se distruge. De aceea, are niste curbe si nu e perfect dreapta, ca sa preia aceasta forta gravitatinala ce incearca sa ne comprime. Deci cand avem o postura incorecta, se modifica centrul de greutate si gravitatia apasa intr-un mod nefiresc pe coloana.
Aceste curburi sunt considerate anatomic functionale si in parametri normali daca unghiul in curbura este intre 0 si 10° – ce depaseste aceste valori se transforma intr-o cifoza, lordoza, scolioza.
Coloana vertebrala – principalul canal de comunicare
Este important sa protejam coloana vertebrala nu doar pentru a evita hernii de disc si dureri lombare, cervicale, ci pentru ca ea este canalul de comunicare al creierelui cu restul tesuturilor. De buna functionare a acestui sistem se leaga si buna functionare a organelor, a intregului organism.
Cum iti poti da seama ca ai o postura incorecta? Cel mai bine se poate vedea printr-o radiografie care vine cu interpretarea, in care sunt descrise unghiurile curburilor.
Pe langa evaluarea radiografica ( varianta cea mai precisa ), se pot face evaluari fotografice (fata/spate/profil) sau la un perete unde se pot vedea curburile din zona lombara si cervicala (masuratoare aproximativa).
Daca sau dupa ce ai constatat ca ai o postura incorecta, in functie de cum te simti (daca simti dureri la nivelul coloanei lombare/toracale/cervicale), poti apela la ortopezi, neurochirurgi, kinetoterapeuti, osteopati, antrenori (cei care au cunostinte de reechilibrare posturala). Daca esti autodidact, poti lucra singur un protocol de exercitii pentru reechilibrarea posturii, cu conditia sa te informezi temeinic despre cum ar trebui sa te antrenezi/reechilibrezi postural ca sa nu faci mai mult rau decat bine.
In concluzie, postura este foarte importanta si trebuie sa avem grija de coloana noastra. Nu doar pentru a arata mai bine (pentru ca o postura corecta ai fi surprins sa vezi ca iti da poate si o schimbare de atitudine), ci si din motive importante ce tin de sanatate.
Asadar, data viitoare cand veti sta pe scaun la birou, incercati sa iti constientizezi pozitia – cum te simti, te doare ceva, stai intr-o pozitie corecta? Recomandat pentru a preveni deteriorarea posturii e sa te ridici frecvent de pe scaun (ciudat sau nu, presiunea pe coloana lombara este mai mare atunci cand suntem asezati decat cand stam in picioare), sa faci exercitii de respiratie, sa iti antrenezi musculatura spatelui (orice fel de miscari de tragere: in dreptul fetei/in dreptul pieptului), sa faci stretching.
Discutia pe acest subiect este mult mai ampla de atat, insa sper ca aceste randuri sa te faca mai atent asupra posturii tale, sa te provoace sa te informezi si sa te antrenezi pentru mintea si corpul tau.
“Knowledge is power” – Francis Bacon